Sari la conținut
Home » De ce cateii isi ascund mancarea

De ce cateii isi ascund mancarea

Este arhicunoscut faptul că majoritatea câinilor îşi ascund mâncarea în diverse locuri. Acest lucru se datorează mai multor cauze legate de comportament, mediul în care trăiesc şi relaţia dintre căţel şi stăpânul său.Foarte multe persoane care au căţei ar fi tentate să tragă diverse concluzii pripite atunci când observă că patrupedul lor obişnuieşte să îşi ascundă hrana. Deşi acest lucru poate părea bizar, mai ales dacă se întâmplă deodată, rar se întâmplă ca motivul să fie vreo problemă medicală. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă şi căţelul tău mai ascunde câte un os, însă ar fi bine să fii mai atent la preferinţele micului tău prieten. E posibil ca mâncarea pe care i-o oferi să nu fie pe placul său şi de aceea el preferă să o ascundă (încearcă să îţi sugereze faptul că nu vrea să mănânce acel lucru, dar îşi păstrează, totuşi, hrana, ca o metodă de precauţie). E important să înţelegi comportamentul şi nevoile câinelui tău, pentru a-i putea oferi lucrurile care îi plac.Pentru a putea înţelege de ce căţeii tinuţi în casă îşi ascund mâncarea, e important să ştim, mai întâi, câteva lucruri despre comportamentul câinilor vagabonzi. Pe stradă, sau în sălbăticie, câinii sunt conştienţi de faptul că mâncarea nu le este asigurată zilnic, aşa că cea mai mare teamă a lor este că vor rămâne fără hrană. De aceea, atunci când au, ei preferă să ascundă o parte din mâncare, pentru a se asigura că nu vor flămânzi pe viitor.Deşi căţeii domestici nu au această problemă, am putea spune că ascunderea hranei este mai mult un instinct, decât o nevoie. Chiar dacă micul tău prieten are tot ce-i trebuie pentru a se dezvolta corect, moştenirea sa genetică şi instinctele de autoapărare îl pot determina să-şi îngroape hrana în diverse locuri.Un alt motiv ar putea fi acela că patrupedul nu se simte în siguranţă în mediul în care trăieşte şi simte nevoie să îşi apere teritoriul. Fii atent la semnalele pe care încearcă să ţi le transmită şi rezolvă eventualele probleme care îi pot da o stare de nesiguranţă.