Sari la conținut
Home » Cum poți să previ ca mâța ta să nu cadă de la înălțime?

Cum poți să previ ca mâța ta să nu cadă de la înălțime?

Știm prea bine că pisicile nu au astâmpăr și, din păcate, prea des se întâmplă și accidente de genul căderilor de la înălțime. Iar mitul cum că nu pățesc nimic, doar pentru că mâțele au 9 vieți – e unul cât se poate de fals. Medicii veterinari se confruntă cu asemenea situaţii, și au, pentru astfel de probleme, chiar și o denumire: Sindromul Căderilor de la Înălţime.Potrivit pisicata.ro, pisicile au instincte de supraveţuire excelente, iar ele nu “sar” în mod voit din locuri foarte înalte, întrucât ştiu că ar fi periculos. Pisicile cad accidental de la ferestrele aflate la înălțime, uitate deschise, de pe terase sau de pe scările de incendiu. Cum se poate întâmpla asta? Foarte simplu – au fixat din ochi un lucru care le stârneşte interesul – o pasăre, sau un alt animal – și, din neatenție, își pot pierde echilibrul…Aceeași sursă menționează că, atunci când pisicile cad de la înălţimi foarte mari, ele nu aterizează direct pe picioare. La aterizare, acestea ţin picioarele îndoite şi uşor scoase în exterior. Astfel, riscul apariţiei unei lovituri grave la cap sau la pelvis, este foarte mare. Și, paradoxal – dacă o pisica alunecă de la un etaj superior, are mai multe șanse să scape neaccidentată grav – pentru că are mai mult timp să se aşeze în poziția de aterizare, decât dacă ea cade de la un etaj inferior, iar timpul până la impact este mult mai scurt.Apoi, după cădere, pisica se trezește pe teritoriu pe care nu-l cunoaşte. De aceea, tu nu trebuie să presupui că, dacă a supraviețuit, se întoarce ea acasă. Du-te și verific-o dacă a pățit ceva (recomandat este să mergi cu ea la medicul veterinar pentru a te asigura că nu are răni interne) și ajut-o să ajungă, din nou, acasă, acolo unde cunoaște locul.Chiar daca multe pisici supraviețuiesc impactului, asta nu înseamnă că scapă nevătămate. Uneori, leziunile dobândite sunt atat de severe încât pisica poate deceda mai târziu, în cabinetul veterinar. Iată, potrivit zooland.ro, care sunt cele mai frecvente traume ale pisicilor căzute de la înălțime:- Traumatisme ale pieptului: coaste fracturate, perforarea plămânilor, pneumotorax (acumulare de aer în spațiul pleural), hemoragii ale plămânilor etc.,- Fracturi ale membrelor,- Fracturi ale bazinului, dislocarea șoldului: destul de frecvente, din cauza aterizării pe membrele posterioare. În acest fel, tot șocul este preluat de bazin, care suferă diverse traume,- Traumatisme ale craniului: fracturi, fisuri, mobilizarea mandibulei, pierderea dinților etc.,- Traumatisme ale coloanei vertebrale,- Traumatisme abdominale: hemoragie internă, rupturi de ficat, splină, vezică urinară, afectări ale rinichilor, hernie etc.,Sfaturi!Evident, pentru început, evită să lași fereastra larg deschisă și pisica nesupravegheată. Dacă se poate, doar rabatează geamul. Instalează, dacă e cazul, gratii cu ochiuri foarte mici la geamuri.