306 Vizualizari

31 Iul, 2015 la 8:45 am

Cum ai grijă de animalul favorit pe caniculă

Autor: Raluca Florescu

Temperaturile și umiditatea ridicate, in zilele caniculare,  fac ca ieșirile în aer liber să fie un calvar, iar multe animale de companie pot avea probleme din cauza vremii.
Așa că, dacă veți ține animalul preferat cât mai mult timp în interior, la aer condiționat, veți face foarte bine, acesta fiind un mediu mai sigur decât dacă ar sta în curte in atmosfera caniculara, potrivit asociației specializate în salvarea câinilor, Dobe & Dog Rescue, din Statele Unite ale Americii.



Pentru cei care locuiesc la casă, și au animale în curte, există de asemenea câteva sfaturi. Cumpărați o piscină pentru copii foarte mici și mențineți mereu apa proaspătă, așa încât animalele să se poată răcori de fiecare dată când au nevoie.
Dacă le este foarte cald, poate că nu ar fi rău să adăugați chiar câteva cuburi de gheață, iar activități haioase precum bătăile cu baloane umplute cu apă pot fi relaxante și distractive pentru animalele de companie ca și pentru întreaga familie.
O altă sugestie ar fi să permiteți câinelui să vă însoțească într-o plimbare cu mașina, cu condiția să nu îl lăsați singur în mașină atunci când atmosfera este foarte călduroasă, deoarece interiorul mașinii se încălzește extrem de ușor.

Dacă un animal de companie a stat mult în căldură și pare letargic sau pur și simplu nu vrea să fie antrenat în nicio activitate, poate fi un semnal că a stat prea mult la căldură. Cel mai bine ar fi să îl duceți într-un loc unde există aer condiționat și să încercați să îl răcoriți cu prosoape umede.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI