567 Vizualizari

09 Oct, 2015 la 10:00 am

Comisia Europeana ne pregateste masa: muste, viermi si greieri!

Mustele, greierii si viermii de matase pot fi alternative sigure, hranitoare si mai prietenoase cu mediul la carnea de la pui, de vita sau de porc, este concluzia unei cercetari efectuate pentru Comisia Europeana, relateaza Reuters, preluata de Agerpres.

Comisia, care este executivul Uniunii Europene, lucreaza la revizuirea legislatiei cu privire la alimentele noi, dupa ce o propunere anterioara a cazut din cauza opozitiei la clonarea animalelor. In acest sens, a solicitat Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara (European Food Safety Authority, EFSA) o cercetare cu privire la siguranta consumului de insecte.

viermi-matase

Intr-un aviz stiintific publicat recent, EFSA a declarat ca folosirea insectelor ca sursa de hrana si nutret are, potential, importante beneficii de mediu, economice si de securitate alimentara. Fermele de insecte pot duce la emisii mai mici de gaze cu efect de sera si amoniac decat cele de bovine sau porcine si la o eficienta mai mare in conversia furajelor in proteine, se arata in raport.

Cum si in ce masura includerea de insecte in gastronomie poate afecta modelul de consum general al populatiei este neclar, dar exista potential pentru o rapida schimbare a modelelor de consum viitoare, se spune in raportul EFSA.

Reuters comenteaza ca totusi este mai putin probabil ca insectele sa fie gasite in meniurile restaurantelor europene decat in hrana animalelor, controlata cu atentie pentru a preveni aparitia unor proteine anormale, acuzate ca provoaca boala vacii nebune.

Operatorul belgian de supermarketuri Delhaize a introdus in 2014 un fel de mancare bazat pe viermi de faina in magazinele sale din Belgia, dar nu a avut succes.



„Am optat sa nu avem nici un fel de insecte vizibile in produse pentru a reduce reticenta initiala, dar chiar si atunci clientii nu erau pregatiti pentru asta”, a spus un purtator de cuvant.

Intre speciile de insecte despre care se crede ca au cel mai mare potential pentru hrana umana si animala din Uniunea Europeana se numara mustele, viermii de faina, greierii si viermii de matase.

greieri

In special sub forma de pasta sau in alte forme prelucrate, ele sunt considerate ca alternative la sursele principale de hrana precum carnea de pui, carnea de porc, carnea de vita si peste, precum si utile pentru hrana animalelor.

In cazul in care insecte intregi sunt distribuite ca hrana, ar fi de asteptat ca ele sa fie supuse unor prelucrari, cum ar fi refrigerarea si uscarea si sa fie etichetate cu instructiuni de utilizare.

In unele cazuri, parti ale insectelor, cum ar fi aripile si picioarele la greieri, ar trebui sa fie eliminate „pentru a imbunatati experienta consumului si pentru a reduce riscurile de sufocare”, a recomandat EFSA, facand o comparatie cu decorticarea crevetilor.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI