Sari la conținut
Home » Cel mai rar caine din lume, fotografiat in salbaticie

Cel mai rar caine din lume, fotografiat in salbaticie

 Tom Hewitt este singurul om, în ultimii 25 de ani, care a reușit să fotografieze cel mai rar câine din lume, în sălbăticie. Bărbatul, aflat într-o expediție în Papua Noua Guniee a fost uluit de prezența acestui animal deosebit, care aduce puțin cu o vulpe. ”L-am privit în jur de 15 minute, în timp ce și el mă analiza pe mine. Părea foarte curios, dar nu se temea de mine și de cei care m-au însoțit. Arăta spectaculos și era un exemplar sănătos, pentru ca l-am studiat foarte atent cu binoclul. Abia mi-am luat ochii de la el pentru a-mi seta aparatul de fotografiat”, a declarat Tom, foarte emoționat.”Câinele cântăreț din Papua Noua Guinee” este cea mai rară rasă de câine din lume. I se mai spune ”câinele din epoca de piatră” sau ”câinele antic”, cercetătorii susținând că există dovezi că această rasă este chiar mai veche decât Dingo australian.De ce i se spune ”câinele căntăreț”? Pentru că lătratul lui, dacă i se poate spune așa, seamnă cu un cântec. Practic, câinele urlă ca un lup la lună, dar pe o singură notă (vezi video). Mai mult, acest câine are abilitatea incredibilă de a se sui în copaci.În captivitate mai există doar 100 de exemplare din această specie de câine, iar în sălbăticie nu se cunoaște numărul lor, dar rasa a fost declarată pe cale de dispariție. Acest câine nu este unul prietenos, nu poate fi domesticit și rareori este zărit, chiar și de băștinașii Noii Guniee.Photo: Tom Hewitt