Sari la conținut
Home » Ce s-a întâmplat cu ”anii pierduți” din viața broaștelor țestoase cu carapace plată?

Ce s-a întâmplat cu ”anii pierduți” din viața broaștelor țestoase cu carapace plată?

Mici dispozitive de urmărire, dotate cu baterii solare, au fost montate pe nouă broaște țestoase, în Australia, pentru a dezvălui secretele ”anilor pierduți” din viața acestor reptile, informează, potrivit Agerpres, Xinhua.Acest proiect marin realizat în premieră are ca scop principal descoperirea de informații cu privire la misterioasa țestoasă cu carapace plată din Australia care, odată ajunsă în apă, ”dispare timp ce cinci-zece ani”, după cum a declarat Aaron Sprowl, curator-șef în cadrul Sea Life Sunshine Coast. El a adăugat că scopul urmăririi prin satelit a acestor reptile ”este de a încerca să ne facem o idee cu privire la locul în care se duc și la ceea ce fac”.După ce au fost colectate în luna februarie 2016, pe vremea când abia ieșiseră din ouă, broaștele țestoase și-au petrecut primul an din viață în cadrul acvariului Sea Life.Acum, reptilele măsoară 15 centimetri lungime și au fost eliberate zilele trecute, la 10 mile nautice de coasta Queensland, într-o zonă apropiată celei în care s-au născut.Oamenii de știință implicați speră ca proiectul să ajute la salvarea de la dispariție a acestei specii native din Australia și să contribuie la conservarea ei.Dispozitivul poate rezista circa trei luni înainte de a ceda din cauza creșterii în dimensiuni a reptilelor, mai arată sursa citată.În 2018 alte noi exemplare de țestoase cu carapace plată urmează să fie eliberate în sălbăticie. 

Etichete: