1246 Vizualizari

26 Oct, 2017 la 2:17 pm

Ce înseamnă când patrupedul tău are urechile pleoștite?

Cel mai bun prieten al omului ar putea recurge la urechi pleoștite, ochi de câine abătut, dezvelirea dinților. Toate aceste mimici doar pentru a transmite un mesaj și nu numai sub impulsul unei emoții, potrivit unui studiu publicat joi în Scientific Reports, relatează AFP.

“Rezultatele noastre merg însă mai departe, sugerând că trebuie să interpretăm mișcările feței lor ca pe un mod de comunicare”, a explicat pentru AFP Juliane Kaminski, din cadrul universității din Portsmouth, Marea Britanie, unul din coautorii acestui studiu.

Potrivit Agerpres, pentru a ajunge la aceste concluzii, Juliane Kaminski și colegii săi au făcut un experiment pe 24 de câini de rase diferite, cu vârste cuprinse între unul și 12 ani. Toți acești câini erau animale de companie.

Cercetătorii i-au filmat pe câini și expresiile lor ținându-i la o distanță de un metru de un om, care stătea cu fața, cu spatele, era atent sau distrat.

Rezultatul a fost că “mușchii feței lor se mișcă mai mult dacă omul este atent”, a afirmat Juliane Kaminski. Iar “ochii de câine bătut” este expresia pe care o adoptă cel mai adesea.

Experiențele realizate au permis, de asemenea, scoaterea în evidență a faptului că animalul este mai puțin expresiv în fața hranei, care este pentru el sinonimă cu plăcerea.

Cercetătorii deduc din acest lucru că față de om câinele exprimă mai mult decât o simplă emoție.

“Rezultatele ar putea indica faptul că aceste animale sunt sensibile la atenția oamenilor și că expresiile lor ar putea fi încercări active de comunicare și nu doar simple afișaje amoționale”, explică cercetătoarea.

Dar nu ar trebui totuși să deducem că un animal de companie își ia privirea de câine bătut pentru a-și “îmblânzi” stăpânul. Potrivit echipei, lucrările sale nu-i permit să afirme că aceste animale sunt conștiente de ceea ce poate gândi sau simți o ființă umană față de mimicile lor, o abilitate considerată un semn de inteligență ridicată, specifică omului.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI:

Descoperire de ultimă oră! CÂINII pot depista CANCERUL PULMONAR

“Cancerul are miros. Totul are miros”

Descoperire de ultimă oră! CÂINII pot depista CANCERUL PULMONAR
26 Oct, 2017 la 11:59 amModifica

ANUNȚUL făcut un iubitor de animale despre iubita lui a stârnit hohote de râs printre internauți

ANUNȚUL făcut un iubitor de animale despre iubita lui a stârnit hohote de râs printre internauți
26 Oct, 2017 la 11:17 amModifica

Zâmbetul care i-a schimbat soarta! Cheech a câștigat o armată de fani pe internet și o nouă casă

Zâmbetul care i-a schimbat soarta! Cheech a câștigat o armată de fani pe internet și o nouă casă
26 Oct, 2017 la 10:43 amModifica

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*