Sari la conținut
Home » Ce faci când noul tău prieten necuvântător NU te ascultă? Cauți disperat soluții eficiente?

Ce faci când noul tău prieten necuvântător NU te ascultă? Cauți disperat soluții eficiente?

Ce faci când noul tău prieten necuvântător NU te ascultă? Cauți disperat soluții eficiente? E bine, a  venit momentul să țineți cont de sfatul unui specialist!Asta este, ne pare rău, dar a venit momentul să țineți cont de sfatul unui specialist. E oficial: dacă noul tău prieten necuvântător nu te ascultă și nu a-ți clădit de la început o relație bazată pe prietenie și încredere, și ați introdus direct corecțiile fizice și cearta, trebuie să știți că nu procedați corect pentru că veți avea un câine speriat sau nervos și imprevizibil.Lidia: Am și eu nevoie de ajutor! Am un cățel mic de 2 luni și un pic, care este foarte obraznic. E o corcitură de pechinez cu încă ceva dar nu știu anume ce…Cineva îmi spunea că e pechinez cu shitzu…Se enervează foarte repede și, când îl certăm sau îl batem încet cu ziarul la funduleț, sare la noi sau se mușcă singur de lăbuțe. Mă gândesc să nu fie turbat… Mai sunt dăți în care când îl luăm în brațe ne mușcă de față. Nu știu dacă e normal lucrul acesta. Mă gândesc că poate ne dați vreun sfat…E foarte neascultător și nu știm cum am putea să îl educăm.Marius Munteanu, de la Clubul de Excelență Canină Patrocle, Brașov, răspunde: Cățelul este absolut normal din punctul meu de vedere. Eu m-aș îngrijora dacă un pui nu ar face toate aceste lucruri. Este perfect natural ca puii să latre, să roadă, să își facă nevoile peste tot, chiar să ne muște în joacă de unde apucă! Așa fac și cu frații lor din cuib. Doar că pielea umană e mai sensibilă la „acele” cu care sunt înarmați – dinții de lapte.Principala problemă, din păcate foarte frecventă, este că aveți prea multe așteptări de la pui (cățeii nu vin pe lume gata dresați), și prea puține cunoștințe despre cum se poartă în mod normal puiuții de câine, despre creșterea și educarea lor. Aceste lucruri trebuia să le știți înainte de a aduce puiul acasă. Așa se face că în loc să clădiți o relație bazată pe prietenie și pe încredere, ați introdus direct corecțiile fizice și cearta. Nu se procedează astfel cu un cățel de două luni, pentru care regulile casei sunt complet necunoscute. El nu știe că a trăi într-o familie înseamnă să respecte niște reguli. De altfel, ați remarcat și efectele pe care cearta și pedeapsa le au asupra unui pui. Nu fac decât să îl agite și mai tare: își mușcă lăbuțele, mârâie, riposteazăetc. Dacă veți continua în felul acesta, rezultatul va fi un câine speriat sau nervos și imprevizibil.Sfatul meu este să începeți educarea lui cu blândețe: eliminați cearta și corecția cu ziarul. Căutați soluții eficiente: dacă nu vă convine că vă mușcă de nas, nu mai apropiați cățelul de față și, dacă sare când stați pe jos, ridicați-vă în picioare. Folosiți jucării pentru căței ca să nu se repeadă la mâini sau să îl redirecționați dacă roade lucruri prin casă. Sunt atâtea lucruri simple pe care le puteți face ca să evitați conflictul și neplăcerile. Nu trebuie decât să fiți puțin inventivi, să improvizați.Mângâiați-l, lăudați-l și recompensați-l cu bucățele de hrană când se joacă frumos, când e calm sau când face lucrurile pe care vi le doriți. Ignorați-l complet când este prea agitat: îi intoarceți spatele și așteptați până se potolește. Aceasta este o  pedeapsă negativă: puiul e lipsit de atenția dumneavoastră. Dacă după câteva minute nu se va liniști și va continua să fie rebel, luați-l în brațe și duceți-l într-o altă cameră. Lăsați-l acolo un minut sau doua să se calmeze, apoi dați-i drumul. Repetați de câte ori e cazul. Cu timpul, va înțelege că anumite comportamente sunt recompensate, iar altele, nu.Și așa, încetul cu încetul, o să observați cum atitudinea cățelului începe să se schimbe. Va fi încurajat să repete acele comportamente care sunt recompensate, deci care au o consecință plăcută, și să le rărească pe cele din care nu are nimic de câștigat. Recompensarea comportamentelor dorite și ignorarea sau redirecționarea celor nedorite, acesta este fundamentul educației oricărui cățel.

„Este mai ușor să previi un comportament decât să îl corectezi”

Fiți blânzi și calmi, dar consistenți în aplicarea regulilor. Dar nu vă așteptați ca toate aceste schimbări să se petreacă peste noapte. Învățarea e un proces care durează. Începeți programul de dresaj cu lucruri simple: învățați-l să răspundă la nume, să facă șezi, culcat, să meargă la loc etc.Nu îl lăsați să umble liber prin toată casa. Trebuie să aibă un loc al lui, preferabil un țarc, unde să aibă salteluță, jucării și ziare sau șervetele absorbante pe care să își facă treburile până are voie să iasă afară. Altfel, o să își facă nevoile prin toată casa. Nu îl lăsați liber nesupravegheat.Între timp, este bine să vă informați din cărți sau de pe internet despre cum se crește, cum se hrănește și cum se dresează cățeii. Cu cât veți ști mai multe, cu atât veți avea mai multe soluții la problemele care vor apărea. De asemenea, veți reuși să anticipați și să preveniți apariția altor probleme. Este infinit mai ușor să previi un comportament decât să îl corectezi. Cu răbdare și blândețe, veți rezolva pe rând toate aceste lucruri cu care se confruntă oricine aduce în casă un puiuț.Copilăria unui cățel e plină de evenimente, dar este scurtă. Aveți nevoie de multă înțelegere și de ceva umor, pentru că puii sunt adorabili și chiar foarte distractivi. În scurt timp, cățelul va deveni un adolescent, apoi un, adult. Bucurați-vă de farmecul începutului, cu bune și cu rele, pentru că este o perioadă cu totul specială și irepetabilă în relația voastră cu câinele. Succes!”, a încheiat dresorul, potrivit lumeanimalelor.ro.Sursă foto: pixabay.com