Sari la conținut
Home » Ce boli poți lua de la câinele sau pisica ta

Ce boli poți lua de la câinele sau pisica ta

Chiar dacă un animal de companie poate fi un prieten fidel, creșterea lui implică și asumarea unor riscuri. De exemplu, un câine sau o pisică ne poate transmite boli mai mult sau mai puțin periculoase. Ziare.com îți prezintă cel mai frecvente 8 boli pe care le poți contracta de la patrupedul tău. Citește mai jos care sunt pericolele la care te expui și ia măsurile necesare:

  1. Criptosporidioza este o boală parazitară ce se localizează în intestinele animalelor. Se poate contracta prin contactul cu materiile fecale care infesteaza țesutul epitelial. Cel mai des întâlnit semn de îmbolnăvire este diareea, dar persoanele cu sistemul imunitar slăbit pot acuza simptome mult mai severe. Pentru a preveni infecția, de exemplu, spală-te pe mâini după ce strângi mizeria câinelui din parc sau poartă mănuși.
  2. Rabia sau turbarea este o boală virală care se transmite prin mușcăturile animalelor infectate. Dacă ai trecut printr-un astfel de episod, adresează-te unui medic pentru o testare întrucât perioada de incubare a virusului este de câteva luni. Simptomele sunt o consecință a umflării creierului: febra, durere de cap, confuzie, somnolență, agitație etc. Netratată, această boală duce la deces.
  3. Toxoplasmoza. Parazitul T. Gondii trăiește în pisici și se transmite prin contactul cu fecalele acestora. Simptomele sunt asemănătoare febrei, unii pacienți acuzând și dureri de mușchi. Pentru prevenție, trebuie avută multă grijă când cureți litiera felinei.
  4. Leptospiroza este o boală infecțioasă cauzată de agenții patogeni numiti leptospire. Acestea se elimină prin urina câinilor sau a pisicilor. Contaminarea oamenilor survine prin contactul microbilor cu pielea, mucoasele nazale sau oculare. Leptospiroza duce la afecțiuni ale rinichilor, meningită, insuficiență hepatică, tulburări respiratorii sau chiar deces.
  5. Paraziții intestinali trăiesc în intestinul subțire al pisicilor, câinilor, dar și al oamenilor. Aceștia se transmit prin contactul cu fecalele sau dacă mergi desculț pe suprafețe contaminate. Paraziții intestinali duc la infecții ale pielii, hemoragii intestinale, inflamație sau dureri abdominale. 
  6. Bruceloza este o boală infecțioasă produsă de bacteria Brucelle cel mai des la câini. Afecțiunea se ia la om prin contactul direct cu animalele infectate. Simptomele sunt febra, gripa, lipsa poftei de mâncare și apariția durerilor de spate.
  7. Boala Lyme sau borelioza se transmite la om prin căpușele ce se pot ascunde pe animale. Simptomele sunt erupții cutanate, febră, dureri de cap, de mușchi și de încheieturi. Tratamentul cu antibiotice este imperios necesar, deoarece netratată, boala poate duce la probleme neurocognitive.
  8. Boala zgârieturii de pisică este o afecțiune infecțioasă, care se transmite prin zgârietura sau mușcătura de pisică. În cazul în care ești rănit de pisică, spală și dezinfectează imediat locul respectiv. Simptomele bolii sunt umflarea ganglionilor limfatici, febră și dureri de gât.