Sari la conținut
Home » Cât de “fermecători” pot fi crocodilii?

Cât de “fermecători” pot fi crocodilii?

Au descendenţi încă de acum 240 de milioane de ani. Până în prezent se cunosc 23 de specii de crocodili. Toate aparţin familiei Crocodylidae. Crocodilul mascul poate atinge si peste trei metri lungime în timp ce femela rareori depăşeşte doi metri. Exista şi unele cazuri de crocodili uriaşi, care pot atinge 5 sau 6 metri lungime (crocodilul de apă sărată).Crocodilii trăiesc în regiunile tropicale din Africa şi Australia, în timp ce aligatorii trăiesc numai în America de Sud şi America de Nord.Specie protejatăSpecialiştii spun că un lucru foarte interesant este că atunci când crocodilul este sătul (după ce a mâncat o pradă) acesta se întinde la soare, dar atunci când este înfometat caută un loc de repaus, umbros şi răcoros, pentru a economisi energia.  Pe uscat, crocodilii sunt mai lenţi decât în apă. Nările se află în partea de sus a botului pentru a putea respira în apă, iar ochii care sunt foarte sensibili la obiecte au o membrană transparentă care îi protejează sub apă. La răsărit, crocodilii urcă pe mal unde se odihnesc şi se încălzesc la soare. În Australia crocodilul este specie protejată, iar vânarea lor este interzisă prin lege, deoarece ei sunt consideraţi foarte importanţi pentru balanţa ecosistemului.Instinct de apărareChiar dacă unii consideră crocodilii ca fiind mâncători de oameni, cercetătorii cred că agresiunile mortale sunt un reflex declanşat de comportamentul provocator al omului, reptilele răspunzând instinctului de apărare a teritoriului sau a puilor. Crocodilii trăiesc până la 70 de ani. Totuşi, se crede că aceştia pot ajunge chiar şi la vârsta de 100 de ani. Cel mai bătrân crocodil a murit în captivitate la o grădină zoologică din Rusia, la “fermecătoarea” vârstă de 115 ani!Lucruri interesante despre crocodili

Potrivit devoratoruldecreiere.ro, primii crocodili au apărut în urma cu 240 de milioane de ani, spre sfârșitul perioadei de maximă răspândire a reptilelor. Comparativ, primii umanoizi au apărut în urmă cu 7 milioane de ani.La acea vreme, majoritatea crocodililor trăiau pe uscat, aveau picioare mai lungi, boturi mai scurte decât crocodilii actuali și alergau în 2 picioare.

Majoritatea speciilor de uscat au dispărut în urmă cu 65 de milioane de ani, spre sfârșitul mezozoicului. Crocodilii și aligatorii s-au dovedit mai adaptabili și au supraviețuit.

Ordinul Crocodylia se împarte în 3 clase: crocodilii, aligatorii si gavialul.

Crocodilul are cel mai complex creier dintre toate reptilele.Unii crocodili pot rămâne în apă peste o oră. În aceste situații, urechea din exterior se închide peste timpan, iar ochii sunt acoperiți de o membrană ce joacă rolul unor ochelari de apă.Crocodilii și aligatorii își pot schimba dantura de peste 40 de ori de-a lungul vieții.Crocodilii au 24 de dinți ascuțiți. Aceștia nu sunt făcuți pentru a mesteca, ci pentru a înșfăca și zdrobi.

În stomacul unui aligator s-au găsit trei bucăți de lemn, un plumb de pescuit și o cutie de tutun.Când vine vorba de hrană, crocodilul nu are limite și atacă aproape orice animal pe care-l poate doborî.Cea mai mare specie de crocodil este crocodilul de apă sărată, Crocodylus porosus, și se găsește din India până în Australia de Nord și Fiji. Acesta poate depăți 7 metri lungime și poate cântări până la o tonă. Crocodilul de apă sărată este una dintre cele mai agresive specii de crocodil.Cel mai mic crocodil este crocodilul pitic, Osteolaemus tetraspis, trăiește în Africa centrală și nu depășește 1.9 metri.“A plânge cu lacrimi de crocodil” este o expresie folosită pentru a descrie falsa tristețe sau falsul plânset. Expresia provine dintr-un mit conform căruia reptilele se “smiorcăie” în timp ce mănâncă oameni. Credeți sau nu, dar crocodilii chiar fac asta în timp ce se hrănesc, însă nu din cauza remușcărilor, ci din motive pur fiziologice.Pielea de crocodil este considerată una dintre cele mai bune, fiind fină și durabilă. Însă doar pielea de pe burtă are aceste calități, cea de pe spate fiind acoperită de oase (osteoderme) și solzi. Prețul unei poșete din piele de crocodil poate depăși câteva mii de dolari.Crocodilul era venerat in Egiptul Antic.În Noua Guinee încă există triburi ce consideră crocodilul o zeitate. Majoritatea acestor oameni își mutilează corpul prin proceduri foarte dureroase, pentru a semăna cu acesta.

99% din puii de crocodil sunt mâncați în primul an de viață de către pești, alte reptile, păsări sau chiar de către semeni de-ai lor – adulți.Crocodilii pot înota cu până la 40 km/h doar cu ajutorul cozii masive. Pe uscat pot alerga cu până la 20 km/h, însă obosesc repede.Crocodilul de Nil este cea mai mare reptilă prădătoare. Are în jur de 60 de dinți, iar cei care se rup sau cad sunt înlocuiți de alții noi.Mușchii fălcilor unui crocodil sunt capabili de a genera forțe enorme, însă mușchii ce îi deschid fălcile au o putere foarte mică, chiar și o bandă de cauciuc îi poate ține gura închisă.Crocodilii au un auz foarte ascuțit: pot auzi până și “plânsetele” puilor încă aflați în ouă.Crocodilii “servesc” în medie 50 de “mese” pe an și pot supraviețui perioade de câteva luni fără a se hrăni.Crocodilii sunt cele mai “sociabile” reptile: uneori coopereaza pentru a vâna.Pentru a se putea scufunda cât mai adânc, uneori, crocodilii iau pietre în gură.Conform unor statistici federale, în SUA, avioanele se “întâlnesc” pe pista de decolare, în medie, cu un crocodil pe an.Crocodilii nu își pot mișca limba și trebuie să-și ridice capul pentru a înghiți.

Etichete: