174 Vizualizari

01 Feb, 2016 la 11:30 am

Castorii din zona viitorului aeroport din Ghimbav nu pun in pericol dezvoltarea proiectului

Este vorba despre singura colonie de castori eurasiatici descoperita pana in prezent in Romania

Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca Palmer, a declarat zilele trecute ca prezenta unei comunitati importante de castori in zona unde se construieste viitorul aeroport din Ghimbav nu reprezinta nici un pericol pentru aceasta investitie. Palmer s-a intalnit, la Ghimbav, cu autoritatile din judetul Brasov, tocmai pentru a discuta acest subiect sensibil. „Am dorit sa ma intalnesc in mod special cu autoritatile din judetul Brasov pentru a discuta despre temerile de aici referitoare la prezenta unei arii protejate cu castori in proximitatea viitorului aeroport. A fost o discutie constructiva in care am clarificat aceasta chestiune: prezenta comunitatii de castori nu reprezinta nici un pericol pentru dezvoltarea investitiei. Mai mult decat atat, aria protejata care adaposteste comunitatea de castori, aflata la circa 600 de metri de aeroport, poate reprezenta un punct de atractie turistica si poate de un plus de inedit investitiei”, a declarat la finalul discutiei ministrul Cristiana Pasca Palmer.

In prezent, situl unde se afla castorii nu este protejat, zona fiind propusa pentru a fi declarata arie protejata. „Precizam ca, in prezent, situl cu castori este propus spre desemnare, neavand inca statut de protectie. El este situat in lunca inundabila a raului Barsa, la granita dintre comunele Ghimbav si Codlea, judetul Brasov si este unic prin caracteristicile pe care le intruneste (atat din punct de vedere al biotopului, cat si al biocenozei). Zona a fost descoperita cu ocazia unor cercetarilor prilejuite de evaluarea habitatelor populate cu castori in bazinul raului Olt in 2013, ocazie cu care a fost remarcata valoarea deosebita a habitatului. Ulterior studiile au continuat si s-a realizat un inventar primar al speciilor prezente. Padurea si lacurile create de castori sunt situate cu 5-9 m mai jos (din punct de vedere altitudinal) decat terasa care constituie albia majora, pe care sunt dispuse obiectivele economice, cel mai apropiat fiind aeroportul al carui imprejmuire este la circa 600 metri de limita sitului si 750 metri de zona populata de castori. Trebuie subliniat faptul ca aici se gaseste singura colonie de castori eurasiatici descoperita pana in prezent in Romania, cantonata in jurul unor izvoare cu caracter permanent care mentin stabilitatea ecosistemului. Din acest punct de vedere situl poate fi considerat un muzeu in aer liber si ar avea un impact educational si stiintific foarte mare”, arata Ministerului Mediului.



Vicepresedintele Consiliul Judetean Brasov, Claudiu Coman, a declarat la finalul anului 2015 ca nu este de acord ca zona sa fie declarata arie protejata. „Am transmis Agentiei pentru Protectia Mediului Brasov o adresa prin care le-am spus ca nu suntem de acord ca respectiva zona sa fie declarata arie protejata. Sper ca aceasta noua problema sa nu aduca alte repercursiuni asupra investitiei. Prima oara am crezut ca este o gluma sau ca nu am inteles bine, tinand cont ca era vorba despre o comunitate de castori. Eu zic ca intai de toate sa rezolvam problemele legate de dezvoltarea acestui judet, investitiile care aduc bani si turisti si apoi sa ne preocupam de astfel de probleme. Nu zic sa neglijam probleme de mediu, dar nici nu cred ca dupa sapte ani de la demararea lucrarilor de catre CJ Brasov se afla de aceasta comunitate de castori, iar CJ Brasov este anuntat ultimul”, a subliniat Coman citat de bizbrasov.ro.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI