Sari la conținut
Home » CANGURII au depășit numeric oamenii, în AUSTRALIA

CANGURII au depășit numeric oamenii, în AUSTRALIA

  • de

Din străinătate, cangurul pare să fie un animal adorabil. Dar pentru Australia, cangurii sunt un adevărat flagel, deoarece numărul lor explodează, relatează Agerpres.În 2007, populaţia de canguri din ţară era de numai 7 milioane. În 2016, numărul lor a ajuns la aproape 45 de milioane. Australia contabilizează astfel de două ori mai mulţi canguri decât locuitori.Acest lucru provoacă unele dificultăţi, deoarece cangurii distrug gardurile, maşinile şi culturile. În unele zone, animalul se dovedeşte a fi ameninţător chiar şi pentru oameni. Problema este că marsupialul este acum considerat dăunător în întreaga ţară.Potrivit experţilor, creşterea numărului de canguri se datorează, în parte, ploilor abundente care s-au abătut asupra Australiei în ultimii ani, deoarece acestea duc la creşterea hranei disponibile. De asemenea, o perioadă de secetă ar putea pune capăt populaţiei de canguri.Potrivit profesorului David Paton de la Universitatea din Adelaide, trebuie mers mai departe şi luate măsuri de reducere a numărului de canguri, altfel se va pierde foarte mult  din biodiversitate. El a încurajat populaţia să consume mai multă carne de cangur.