10697 Vizualizari

28 Iun, 2013 la 1:24 pm

Când câinii cască, scapă de stres | GALERIE FOTO

Ca la primate, căscatul ar fi pentru câini mai degrabă un procedeu de comunicare decât expresia unei oboseli exagerate, cum s-ar putea crede. Se pare că mulţi câini cască pentru a scăpa de stres sau în semn de linişte şi calm în preajma stăpânului, scrie maxisciences.com.

Unii stăpâni de câini au impresia că prietenul lor patruped îşi bate joc de ei căscând când este certat. Nimic mai fals. Căscatul ar fi pentru câine un mijloc de împăcare şi de înlăturare a stresului. Alicia Phillips Buttner, psiholog la Universitatea americană Nebraska, s-a ocupat de acest aspect, iar rezultatele studiului au apărut în revista Animal Cognition.

Întrebarea pe care şi-a pus-o a fost dacă cei mai buni prieteni ai omului cască din mimetism faţă de stăpâni sau ar exista şi alte interpretări. Studiul s-a desfăşurat pe 60 de câini dintr-un adăpost de animale , cu vârste cuprinse între şase luni şi şase ani. În cursul experimentului, un om a căscat de multe ori în faţa lor (natural şi mimând). Cercetătorii au observat reacţia câinilor. Animalelor li s-a prelevat şi salivă, pentru a analiza nivelul de cortizol, hormon care indică stresul.



Cercetătorii au observat că doar 12 câini din cei 60 au început să caşte când omul din faţa lor căsca cu adevărat sau se făcea. Majoritatea câinilor au căscat fără legătură cu cele două situaţii. Oamenii de ştiinţă au constatat în schimb că, sistematic, nivelul de cortizol a fost ridicat când câinii căscau „cu adevărat”.

Potrivit cercetătorilor, rezultatele contrazic teza empatiei la căscat, valabilă la oameni. Se ştie că, la om, căscatul „contagios” este rezultatul unei atitudini empatice. Fenomenul rezultă dintr-o contracţie a muşchilor feţei, precum şi a diafragmei, care duc la inhalare de aer. Este comun tuturor mamiferelor (în afară de girafă). La maimuţe, căscatul este un mijloc de comunicare prin care animalele încearcă să se facă înţelese. Acelaşi lucru este valabil şi la câini. Căscatul la câini nu este o sincronizare cu comportamentul uman, ci mai mult un fel de a scăpa de stres şi dintr-o situaţie stânjenitoare.

Câinii încearcă astfel să scadă presiunea fiindcă sunt stresaţi când stăpânii îi privesc direct. Căscatul este pentru ei calmarea unei situaţii, un fel de a evita conflicte prin trimiterea de mesaje corporale liniştitoare, încheie maxisciences.com.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Un singur comentariu

  1. dan loha spune:

    si parlamentarii cand casca toata ziua in parlament intre scarpinat in ureche plus nas simultan si cititul ziarului…o fi tot de la stress?

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI