Sari la conținut
Home » Briard / Chien berger de Brie

Briard / Chien berger de Brie

  • de


Greutate: 32 – 38 kg
Inaltime: 56 – 68 cm
Origine: Franta,

Istoric rasa Rasa foarte veche, descinde din acelasi caine persian ca si Beauceron, cu care se inrudeste de aproape. A fost obtinut prin incrucisari cu cainii Deer Hound, Barbet, Griffon. Numele rasei a fost fixat la prima expozitie canina de la Paris din 1883.

Descriere Fizica Este un caine mare, puternic, musculos, bine proportionat cu un mers elastic. Capul este destul de lat, acoperit cu par lung, bogat formand barba si terminat cu un nas negru, patrat. Ochii rotunzi, largi, cam mari, negri, pozitionati orizontal, sunt acoperiti de parul de pe frunte si sprancene. Are urechi de marime medie, natural lasate sau taiate pentru a sta ridicate. Coada lunga pana la jaret, stufoasa si cu varful intors este purtata atarnat. Parul este lung de 5-7 cm, aspru cu usoare onduleuri. Poate avea orice culoare in afara de alb, dar mai des se intalneste culoarea neagra.

Personalitate Este un caine energic, sprinten, foarte rezistent, putand parcurge 70-80 de km pe zi fara sa para obosit, un alergator deosebit. Este loial, usor dominant, inteligent si ascultator. Este mai putin agresiv decat Beauceron-ul si deosebit de atasat fata de stapan. Educat si socializat se poate intelege cu oricare alt animal de companie. Poate fi agresiv cu alti caini iar strainii sunt priviti cu suspiciune. Nu ii place sa fie necajit.

Ingrijire Are nevoie de periaj saptamanal pentru a mentine blana aspectuoasa si sanatoasa. Parul excesiv din urechi, dintre pernutele de la picioare trebuie indepartat. 

Conditii de viata Nu este un caine pretentios. Este rezistent la intemperii. Are nevoie de activitate moderata si de un stapan activ. Are nevoie de socializare, dresaj si exercitii.

Dresaj Are nevoie de un dresaj ferm si consecvent, facut de o persoana cu multa rabdare, fara o atitiudine prea severa, altfel nu se ajunge la rezultatul dorit. Fara un dresaj corespunzator este un caine agresiv sau prea retras.

Utilitate Este un excelent caine pentru manat si pazit turmele, fiind capabil sa conduca o turma de 600-700 capre fara interventia omului. Poate deveni si un placut caine de companie cu conditia sa i se asigure miscare si conditiile de intretinere necesare.