4302 Vizualizari

20 Sep, 2017 la 11:22 am

BESTIE trimisă în JDECATĂ după ce a ciopârțit un câine cu sabia

BESTIE trimisă în JDECATĂ. Mihai Costache, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, este acuzat de rănirea unui câine pe care l-a tăiat cu sabia, potrivit jurnaluldearges.ro.

Mihai Costache este acuzat de rănirea unui câine pe care l-a tăiat cu sabia în urmă cu doi ani, la Dealul Sasului. Fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş,  a fost deranjat de reacţia unor câini de la o stână şi s-a răzbunat crunt pe un animal, ciopârţindu-l cu o sabie. În vara lui iulie 2015, Mihai şi un prieten al acestuia, Mircea Furtună, s-au dus la stână „dotaţi” cu o sabie, un topor şi un pistol pentru a se răzbuna pe câinii care l-au lătrat pe fiul fostului preşedinte. Din păcate, un câine a fost victimă, fiind tăiat de mai multe ori.

După doi ani, s-a ajuns la instanţă, tânărul Mihai Florin Costache, fost ofițer SRI, fiind acuzat de rănirea unui câine.

Bărbatul riscă amendă penală sau închisoare de la trei luni la un an. S-a întocmit dosar penal în legătură cu săvârşirea faptei de rănire sau schingiuire a animalelor (Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor), iar la începutul acestei luni cauza a ajuns la Judecătoria Câmpulung, în baza rechizitoriului întocmit de procurori. Acuzaţi sunt Mihai Costache şi Mircea Furtună, părţi vătămate fiind Ionuţ Florescu, proprietarul câinelui rănit, şi Fundaţia pentru Protecţia Animalelor Vier Pfoten România. Sancţiunea prevăzută de lege pentru rănirea unui animal este amenda sau închisoarea de la trei luni la un an.



Costache a făcut plângere. După incident, Mihai Costache l-a reclamat pe Ionuţ Florescu la Poliţie, fiind întocmit dosar penal şi în acest caz. Numai că procurorii au respins acuzaţiile tânărului de 34 de ani după mai puţin de un an de la săvârşirea faptelor. Costache a atacat în instanţă ordonanţele Parchetului de neîncepere a urmăririi penale şi s-a ales cu respingerea cererii.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ SĂ CITIȚI ȘI

Decizie luată de un primar după ce medicii veterinari AU REFUZAT să eutanasieze câinii bolnavi și agresivi

Decizie luată de un primar după ce medicii veterinari AU REFUZAT să eutanasieze câinii bolnavi și agresivi
19 Sep, 2017 la 6:17 pmModifica

Avea nevoie de un MIRACOL ca să poată trăi. Medicii veterinari nu i-a dat nicio ȘANSĂ

Avea nevoie de un MIRACOL ca să poată trăi. Medicii veterinari nu i-a dat nicio ȘANSĂ
19 Sep, 2017 la 5:35 pmModifica

Impresionant: A adoptat un căţel, iar patrupedul i-a schimbat viața total. Cum a salvat-o Bunker pe Julie

Impresionant: A adoptat un căţel, iar patrupedul i-a schimbat viața total. Cum a salvat-o Bunker pe Julie
19 Sep, 2017 la 12:52 pmModifica

 

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Un singur comentariu

  1. Cristina spune:

    Da , foarte bine ca a fost codamnat . Are oricum mutra de pungas si securist , nu sri-st . Si animalele au nevoie de protectie . nu numai oamenii .
    Iar ca fapt divers pt domnul care a comentat logat pe facebook , se scrie valoare nu valuare .
    Eu nu am cont pe facebook , pentru ca nu vreau sa am cont acolo . Dpmdv facebook este un site de barfe , insa nu generalizez .

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*