Noua Zeelandă a adoptat anul trecut, un amendament la legea despre drepturile animalelor, recunoscându-le acestora din urmă statutul de fiinţe conştiente [sentient beings]. Astfel, cetăţenii sunt obligați prin lege să le recunoască acest statut animalelor de companie şi să le respecte drepturile, iar experimentele de testare a produselor cosmetice pe animale au fost interzise.Principala implicaţie a acestei modificări legislative vizează faptul că animalele nu vor mai putea fi tratate ca simple obiecte, ci ca fiinţe capabile să perceapă senzaţii şi să aibă o „conştiinţă de sine”. „A spune că animalele sunt conştiente înseamnă să afirmi explicit că şi ele pot experimenta atât emoţii pozitive, cât şi emoţii negative, cum ar fi durerea sau primejdia,” explica Virginia Williams, directorul Comitetului Naţional pentru Etica Animalelor.Dacă pentru lumea occidentală, această concepţie este relativ nouă, religii ca hinduismul, budismul şi jainismul recunosc acest statul şi în rândul fiinţelor non-umane.Legea a fost înaintată în 2013 de către ministrul industriilor Nahan Guy şi urmează prevederile Declaraţiei de la Cambridge, privitoare la Conştiinţă, un document semnat în 2012 de unii dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă.Potrivit acesteia, absenţa neocortexului nu pare să priveze un organism de la a experimenta stări afective. Dovezi convergente arată că animalele non-umane au substraturi neuroanatomice, neurochimice şi neurofiziologice de stări de conştiinţă, precum şi capacitatea de a manifesta comportamente intenţionale. Ca urmare a numărului mare de dovezi, rezultă că oamenii nu sunt unicii care posedă substraturi neurologice care să genereze conştiinţă. Animalele non-umane, printre care se numără mamifere şi păsări, precum şi alte creaturi, cum ar fi caracatiţele, posedă la rândul lor aceste substraturi.