Sari la conținut
Home » Când animalul tău de companie este… o ŢESTOASĂ

Când animalul tău de companie este… o ŢESTOASĂ

  • de

Dacă te hotărăşti să-ţi iei ca animale de companie broscuţe ţestoase, este bine să ştii că ele cresc foarte repede, atingând la maturitate până la 30 cm în diametru şi, dacă sunt îngrijite corespunzător, pot trăi până la 70-75 de ani.Cum îți îngrijești broscuța? Cele mai populare broaşte ţestoase sunt ţestoasele de Florida (Trachemys Scripta Elegans), cunoscute şi sub numele de broască ţestoasă cu tâmple roşii. Această denumire vine de la petele de culoare roşie de pe tâmplele lor.Deoarece aceste animale cresc destul de mult, să aveți grijă să aibă destul spaţiu în acvariu, pe măsură ce vor creşte sau schimbați-le acvariul treptat. Broaştele ţestoase cu tâmple roşii sunt semi-acvatice, petrecându-şi timpul atât pe uscat cât şi în apă. Din acest motiv, este recomandat să le amenajați acvariul în aşa fel încât să poată înota, dar și să poată ieși pe uscat, când doresc. E bine să aibă în acvariu o insuliță, pe care să se urce când doresc.Amenajează partea de uscat a acvariului folosind pietre netede sau insule din comerț, dar nu folosi pietriş, deoarece broasca îl poate înghiţi şi se poate îmbolnăvi.Încălzeşte partea de uscat a acvariului cu o lampă cu neon, scriu cei de la casa.acasa.ro în acest ghid de îngrijire a unei broaşte ţestoase. Plasează sursa de lumină deasupra pietrelor sau a lemnului. Pentru ca ţestoasa ta să asimileze bine calciul şi alte vitamine din mâncare, este indicat să foloseşti şi o lampă cu UVA/UVB. Apa din acvariu este indicat să fie destul de adâncă pentru ca broscuţa să se poată scufunda și acvariul suficient de generos ca să poată înota. În cazul în care nu dețineți purificator de apă, apa se schimbă atunci când este murdară. Temperatura apei trebuie să rămână constantă, ideal în jurul a 26 de grade C.Țestoasele sunt animale omnivore, adică mănâncă atât vegetale, cât şi carne. Puii trebuie hrăniți zilnic şi adulţii la două, trei zile. Hrana este indicat să fie cât mai variată, formată din: plante de acvariu (alge), morcovi, varză, viermi, greieri sau peşti foarte mici vii. De asemenea, oferta magazinelor este și ea foarte variată.Hrana vie este destinată țestoaselor ajunse la maturitate. Puii trebuie să mănânce doar bucățele mici, ca să le poată înghiți.De asemenea, mediul acvatic trebuie hrănit din când în când cu pastile de calciu, care se găsesc la magazinele de specialitate.Chiar dacă trăiesc în apă, este bine să fie spălate din când în când sub jet de apă și cu o periuță cu peri moi. Carapacea trebuie curățată temeinic, pentru a îndepărta bacteriile ce pot îmbolnăvi broscuța. Oamenii trebuie să se spele foarte bine pe mâni înainte de a atinge animalele, întrucât ele sunt foarte sensibile la microbi și se pot îmbolnăvi.„Broaştele ţestoase nu se îmbolnăvesc foarte des şi nu au o boli specifice, însă cea mai întâlnită boală la broscuţele de Florida este conjunctivita . Se mai pot infecta cu alge şi bacterii ce le pot înmuia carapacea”, a declarat dr. Luana Sabău, de la clinica BlueVet, potrivit casa.acasa.ro. Pentru a evita ca animalul tău să se infecteze cu alge sau bacterii, este foarte important să ai o igienă strictă a mâinilor  și să îi schimbi apa des.