1314 Vizualizari

06 Mai, 2013 la 12:50 pm

„Am visat că o să găsesc un pisoi tigrat pe care o să-l cheme Tomiță”

O noua fila din Jurnal de Veterinar!

Uneori e imposibil să ignorăm semnele misterioase care ni se ivesc de-a lungul vieții. Iar această filă din ”Jurnal de veterinar” este una deosebită față de cele cu care v-am obișnuit. Dr. Alexandra Mladin ne-a împărtășit o poveste reală din viața ei, o întâmplare care ne poate întări credința că animalele nu sunt doar simpli companioni și că ei apar în viața noastră cu un motiv.

 

”Era o zi toridă de vară. Mă întorceam agale de la muncă, totul era static, nicio adiere de vânt, niciun sunet.

În apropierea blocului în care locuiesc se aude un zgomot care perturba atmosfera aia de gol, de tăcere. Ce putea să fie? Un miorlăit de pisică, bineînțeles. Cu cât mă apropiam, cu atât țipa mai tare. Într-un final îl scot pe pisoi de sub o mașină aflată la o scară vecină de  bloc. Iese timid din ascunzătoarea lui, cu un căpșor mic, cu boticul roz și urechile mari…

-Pff! De unde ai mai apărut și tu? Ce să fac cu tine?…

 

Din cauza efectivului deja mare de la cabinet eram conștientă că nu îl pot lua și pe el, așa că am hotărât să îl cazez, pentru moment, în gradina blocului. I-am pus un castronel de apă și unul de mâncare și am început să mă interesez prin vecini. Poate, poate vrea cineva un pisoiaș. Am fost refuzată din toate părțile, așa că m-am dus acasă. Cu inima strânsă. În noaptea aia l-am auzit non-stop cum miorlăia din tufișul în care l-am adăpostit. M-am ridicat din pat dimineața și am rugat-o pe mama să coboare cu Alya, fetița mea, să se uite după el prin gradină. Mustrarile de conștiință au invins. Urma să îl iau la cabinet. Nu cred că au trecut zece minute de când au coborat, că se aude un zgomot puternic și lume țipând. M-a pătruns un fior rece pe șira spinării și am fugit plângând pe scari.

alya si tomita

Când am ieșit din bloc, în fața mea era un tablou de coșmar. O mare de oameni strânsă în cerc. Mă uit disperată în toate părțile și o zăresc pe Alya cum vine alergând spre mine printre mașini. O strâng în brațe, o pup și o ‘pasez’ în brațele unei vecine. Fug în inima mulțimii… Și văd că acolo era mama… Întinsă pe asfalt,

într-o baltă de sânge. Mă arunc lânga ea. Nu respira.

 

Îmi aduc aminte disperarea cu care încercam să o resuscitez și oamenii din jur care țipau la mine să nu o mai mișc. Încet, încet, începe să respire și spune câteva cuvinte fără sens. Vine ambulanța, o ia și ajungem la spital.

 

Au urmat două săptămâni de coșmar, când nu se știe dacă mama traiește sau moare.



Pitica mea a rămas cu o traumă și refuza să vorbească. Se transformase complet, dintr-un copil vesel și vorbăreț, într-un copil trist și lipsit de expresie facială.

Când doctorii mi-au spus că mama se va face bine, hotarasc să iau fetița și să o duc la spital. M-am gândit că dacă vede ca mama se simte mai bine, atunci o să-și revină și ea. Plec îngândurată spre spital, parțial din cauza problemelor, dar și din cauza unui vis ciudat din noaptea precedentă.

Se făcea că vorbeam cu un bătrân, care îmi spunea că o să găsesc un pisoi tigrat cu alb, pe care o sa îl numesc Tomiță.

 

Îi facem vizita mamei și pe drumul spre casă tot încercam să vorbesc cu fetița mea. Era un monolog dureros.

Ajungem în fața blocului și, de sub banca de lânga scară, țuști!, vechea mea cunoștință din noaptea de 7-8 iunie. Pitica fuge spre el, îl ia în brațe și mă întreabă:

– O să fie al meu? Îl cheamă Tomiță…

 

Am simțit că se învârte totul cu mine. Nu povestisem nimănui visul pe care l-am avut.

Cu buzele tremurând îi răspund că da. Ajungem acasa și se duce direct în sufragerie cu pisoiul, se așează amândoi în mijloc și pitica începe să îi vorbeasca.

 

Și uite așa Alya a redevenit copilul vesel și vorbăreț.

Din clipa în care Tomiță a intrat în casa noastră a devenit un membru important al familiei. Este partenerul de joacă al fetiței mele sau, mai bine spus, îi este cel mai bun prieten. Este îngerul ei păzitor…”

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Tags:

2 Comentarii

  1. Este o poveste induiosatoare si foarte frumos scrisa.
    Dar va rog din suflet sa nu-i mai spuneti fetitei Dvs.”pitica”, pentru ca sunt copii care chiar sunt pitici…bucurati-va ca e sanatoasa si gasiti alte „complimente” pentru ea.

  2. Aceasta poveste nu face altceva decat demonstreaza ca nimic nu este intamplator !
    Pisoiul a venit in calea dvs.exact in momentul cand era nevoie de multa energie pozitiva; intocmai ca un mic inger vindecator/
    din pacate multi oameni nu costientizeaza cate ”servicii” aducatoare de sanatate ne pot aduce aceste animalute si e pacat de binele care se iroseste !

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI